Manipulaţi şi evitaţi să fiţi manipulaţi! – Legea Autoritate

Print Friendly, PDF & Email

Să presupunem că, răspunzând unui anunţ din ziar, cineva se oferă voluntar pentru un experiment, care se ţine la Facultatea de Psihologie, despre “efectele pedepsei asupra procesului de învăţare şi a memoriei”. Coordonatorul experimentului, un profesor de la facultate, îi spune acheter du cialis en ligne respectivului că va avea un partener, anume pe dvs., şi că dvs. trebuie să vă amintiţi nişte cuvinte pe care le-aţi memorat deja.
În timp ce vă leagă de un scaun şi vă ataşează nişte electrozi la piept, coordonatorul îi explică voluntarului că sarcina lui este că, pentru fiecare răspuns incorect, să vă administreze un soc electric prin intermediul unui comutator pe care îl are la dispoziţie.
Intensitatea şocurilor va fi din ce în ce mai mare. Voluntarul devine un pic ingrijorat, dar coordonatorul îl linişteşte spunându-i că şocurile, chiar dacă la un moment dat vor fi dureroase, nu vor avea nici efect permanent.
Şi experimentul începe.
După câteva răspunsuri corecte, o daţi în bară şi partenerul vă sancţionează prompt: 15 V, o mică tresărire, nimic grav. Urmează alte câteva greşeli: 30 V, 45 V, 60 V…
Şocurile încep să fie dureroase, la 120 V ţipaţi. La 150 V urlaţi de-a binelea şi spuneţi că vreţi să renunţaţi, dar coordonatorul îi cere voluntarului, pe un ton ferm, să continue. La 190 V încercaţi să vă smulgeţi din scaun, de-abia vă puteţi concentra pentru a da un raspuns… 240 V, 255 V, 270 V… Vă rugaţi, loviţi cu picioarele în pereţi de durere, răspundeţi la întamplare…
Partenerul dvs. e alb la faţă, dar coordonatorul ţipă la el să nu renunţe şi el continuă să apese pe comutator.
Este cumva un coşmar? Facultatea asta de psihologie e chiar o facultate sau o cameră de tortură condusă de psihopaţi?
Experimentul descris anterior nu este imaginar; el a fost făcut în realitate acum 20 de ani, dar scopul lui nu avea nici o legătura cu procesul de învăţare; se urmărea doar să verifice până la ce punct un om obişnuit era capabil să aplice un asemenea tratament unui nevinovat, fără nici un alt motiv decât ordinele unei autorităţi (reprezentate în cazul de faţă de coordonator).
Victima, evident, nu primea nici un şoc electric, ea era un actor angajat de cercetători să simuleze efectele descrise mai sus. Poate părea de necrezut, dar aproape 70% din cei testaţi (persoane normale şi alese la întâmplare) au urmat ordinele primite, ajungând să administreze şocul maxim de 450 V, în ciuda suferinţei evidente a “victimei”.
Să menţionăm că aceşti voluntari erau perfect conştienţi de durerile care le provocau, experimentul nu le plăcea deloc, vroiau să plece, dar continuau totuşi să apese pe comutator când coordonatorul le cerea s-o facă.
Concluzia experimentului confirmă un aspect ce ne îngheaţă sângele în vine: anume disponibilitatea persoanelor adulte de a urma până la extrem ordinele unei autorităţi.

Legea nr.5 Legea “supunerii faţă de autorităţi”

Se întâmplă adesea să subevaluăm forţa lucrurilor evidente: dintre toate comportamentele automatice pe care le analizăm în această serie de articole, acela de a executa ordinele sau de a asculta sfaturile care vin din partea cuiva aflat într-o poziţie de autoritate are forţa cea mai mare.
Ni se pare atât de evident că trebuie să ne supunem unui ordin venit “de sus”, încât acordăm foarte puţină atenţie acestui lucru. Explicaţia? Explicaţia o constituie adevărata spălare a creierului la care suntem supuşi toată viaţa: acasă trebuie să ne supunem părinţilor, la şcoală – profesorilor, pe stradă – poliţiştilor, la birou – şefului etc.
Ca să nu mai vorbim de educaţia religioasă care ne spune că întotdeauna trebuie să ne supunem lui Dumnezeu.
Este foarte util pentru societate faptul că cetăţenii recunosc o autoritate comună şi că i se supun.
Supunerea este un element de bază în structura vieţii sociale; anarhia nu ar face posibilă nici măcar simpla convieţuire, cu atât mai puţin dezvoltarea societăţii, a comerţului, a ştiinţei etc.
Supunerea faţă de autorităţi ne scapă de responsabilitatea rezultatelor acţiunilor noastre (gândiţi-vă la raspunsul-şablon al celor acuzaţi de crimă de război: “Eu doar am executat ordine”); în plus, cei aflaţi de obicei într-o poziţie de autoritate (părinţi, medici, judecători, politicieni, experţi…) sunt într-adevăr mai bine pregătiţi decât noi într-un anumit domeniu şi, în mod sigur, toţi am constatat cel puţin o dată că este mai bine să-i ascultăm pe ei, decât să procedăm după capul nostru.
Ca şi în cazul celorlalte legi pe care le-am analizat, problema nu este legea în sine (de obicei pozitivă), ci felul mecanic în care reacţionăm: odată ce am fost educaţi să ne supunem autorităţii, riscăm să ne supunem chiar dacă ordinele acesteia sunt complet absurde (experimentele făcute în locuri unde structura ierarhică este foarte importantă, de exemplu în armată sau într-un spital, au dovedit că un ordin deliberat aberant nu este analizat critic, ci este executat fără discuţie).
Cât de adevărată este autoritatea căreia ne supunem?
Până acum am vorbit de autoritatea reală. Partea proastă este că autoritatea se manifestă mai ales prin simboluri, extrem de uşor de contrafăcut, iar posibilitatile manipulatorului de a vă face să credeţi ce vrea el sunt numeroase:
– escrocii de orice nivel au înţeles perfect că, în majoritatea cazurilor, noi ne bazăm pe aparenţe şi nu verificăm ce ni se spune, pentru că ni se pare nepoliticos. De aceea ei ne arată doar simboluri exterioare ale autorităţii, lucru extraordinar de uşor de realizat;
– publicitatea ne bombardează cu tot felul de păreri ale unor “experţi” care garantează calităţile diverselor produse şi nimănui nu-i trece prin cap să controleze dacă sunt, într-adevăr, experţi;
– ziariştii sunt convinşi că pot să comunice orice prostie publicului şi să fie crezuţi, pentru că “este scris în ziar” sau “s-a spus la televizor”;
– birocraţii pot să ne ceară tot felul de hârtii şi hârtiuţe, pentru că “aşa este regulamentul”, “acestea sunt ordinele”, sau, mai modern, “aşa e rezultatul de la calculator”.
De multe ori autoritatea invocată poate fi o bazaconie, dar Legea “supunerii faţă de autorităţi” funcţionează perfect:
——————————————————————–
Autoritatea lui John Nobody
Dacă un prieten vă spune că feliile de roşii puse pe chelie stimulează creşterea părului, probabil nici nu-l veţi băga în seamă.
Dar dacă citiţi în ziar că profesorul John Nobody şi echipa lui de la Nowhere University, după zece ani de studiu asupra a 4.500 de persoane, au demonstrat eficienţa feliilor de roşii în tratarea calviţiei, vă repeziţi imediat la piaţă să luaţi rosii, fără să vă întrebaţi vreun moment dacă există un profesor John Nobody şi o universitate Nowhere (vă rog să observaţi câte autorităţi am pus pe masă: un profesor şi echipa lui, o universitate americană, cercetări timp de 10 ani, 4.500 de persoane, articol în ziar…).
———————————————————————
Povestea de mai înainte, cu roşiile, n-are consecinţe majore, dar gândiţi-vă: chiar dacă ar fi fost vorba de o informaţie mai importantă, o controla cineva?
Apropo, un prieten mi-a povestit că, înainte de Revoluţie, erau persoane care credeau că omul cel mai bogat din Romania era numitul “Cap de locuitor”, pentru că avea nu ştiu câte tone de oţel, de cereale, de cauciuc etc.
În acelaşi context, ştiţi de ce oamenii politici sunt aşa de siguri pe ei când îşi sprijină afirmaţiile cu rezultatele unor statistici (imaginare)? Deoarece s-a constatat că o astfel de minciună nu poate fi contracarata decât de specialişti, care n-au timp să asculte şi nici chef să intervină atunci când se fac afirmaţiile greşite.
Faceţi un experiment cu prietenii dvs.: începeţi o frază cu “Ultimile statistici arată că…” şi spuneţi apoi prima idioţenie care vă vine în minte. O să vedeţi că foarte puţini au curajul să vă contrazică.
Şi, în fine, să nu uităm că cineva poate fi un expert adevărat, poate să fie cinstit şi de bună credinţă, cu alte cuvinte deţine o autoritate reală, dar asta nu înseamnă că are automat dreptate.
Greşelilor experţilor ar umple sute de cărţi…
Cum putem să ne apărăm
Din nefericire, nu există soluţii simple, în afară de acelea pe care vi le-am spus în fiecare articol, adică de a încerca să ţineţi ochii deschişi şi să vă păstraţi independenţa de gândire.
Nu putem pune în discuţie orice autoritate, nici nu putem să controlăm orice ştire sau să verificăm toate informaţiile primite, dar putem încerca să fim puţin atenţi la veridicitatea autorităţilor cu care avem de-a face.
Obişnuinţa de a verifica măcar ceea ce ni se pare ciudat previne multe greşeli grosolane.

Înapoi la lista Manipulati şi evitaţi să fiţi manipulat

Bruno Medicina
Leader Communications srl
http://www.leader-communications.com
Idei de Afaceri, Mai 1997

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa de email nu va fi publică


*